ȘOC: ROMÂNIA TRIMITE SOLDAȚI SĂ LUPTE CU TERORIȘTII LUMII, DAR TOT ROMÂNIA LE LIVREAZĂ, CELOR DIN URMĂ, ARMELE CU CARE SUNT UCIȘI MILITARII ROMÂNI! Capacitatea de aparare a Romaniei este subminata, ceea ce se numeste, conform Codului Penal – legile speciale - inalta tradare, si a condus la incalcarea voita a embargoului international cu arme. Rachete româneşti (sute de milioane de dolari), destinate casării, şi-au schimbat destinaţia. Echipamentele noastre urmau să fie transportate prin Africa de Sud şi dezmembrate în SUA. Din surse SIE am aflat că rachetele operativ-tactice nu au ajuns niciodată în Statele Unite. Au fost transferate în Israel. La afacere au participat "Defence Intelligence Agency" din SUA, înalţi oficiali Mossad, cadre ale MApN şi din Serviciul de Informaţii Externe. Sursele noastre povestesc că rachetele au fost îmbarcate pe nave transcontainer ale companiei de transport naval israelian ZIM, prima societate de transport care a operat cu containere. Este prezentă la Constanţa, încă din anul 1976. Totul s-a desfăşurat sub supravegherea directă a unui agent Mossad (serviciul secret israelian) pe nume Aliza, împreună cu ofiţerii de la Serviciul de Informaţii Externe. Concret, este vorba despre sistemele de rachetele ale artileriei, de tip Frog 3 si Frog 7, cu o singura treapta, utilizind combustibil solid. Iata de ce a fost nevoie sa fie retrase din inzestrarea armatei romane rachetele Frog si unde au ajuns ele cu adevarat, pentru a servi la “implementarea democratiei” de catre statul Israel pretutindeni in lume.  De curând, americanii au provocat furia Moscovei, hotărând să instaleze elemente din scutul anti-rachetă în Polonia şi Cehia. Ruşii au răspuns cu lansarea unei super-rachete ce nu va putea fi oprită de nici un scut. RS-24 este, potrivit aprecierii experţilor, o variantă a rachetei de tip Topol-M (care pe lista NATO figurează sub denumirea de SS-X-27). La Pentagon au apărut şi primele comentarii referitoare la faptul că flancul de sud-est al alianţei rămâne descoperit. Adică, România ar rămâne în pielea goală în faţa unei eventuale agresiuni, după ce a fost obligată să renunţe la numeroase facilităţi militare în vederea integrării în organismele euro-atlantice.
Au fost desfiinţate apoi ultimele două brigăzi de rachete operativ tactice cu rază medie de acţiune (ROT) de la Tecuci şi Ineu. Surse din serviciile secrete ne-au confirmat că echipamentele trebuiau transportate în Statele Unite, unde urmau să fie casate, operaţiuni pentru care România a plătit bani grei. Iniţial, s-a convenit ca transportul să treacă prin Africa de Sud. Oficial, armata ne-a comunicat că "rachetele şi instalaţiile de lansare au fost valorificate în anul 1996, prin C.N. "Romtehnica" SA; conform instrucţiunilor care reglementează clasificarea informaţiilor din armată, datele referitoare la aceste produse sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor". Am încercat să aflăm, totuşi, cât ne-a costat afacerea "casării" rachetelor. Mai bine de două săptămâni ne-am căciulit pe lângă Ministerul Apărării Naţionale (MapN), pentru a obţine nişte cifre despre una dintre cele mai interesante tranzacţii cu echipament militar. N-am aflat nimic.
În condiţiile în care o rachetă cu rază medie de acţiune se vinde pe piaţa neagră a "dealerilor morţii" cu sume cuprinse între 3 şi 5 milioane de dolari, se poate spune că afacerea ROT se cifrează la cel puţin 1,2 miliarde de dolari. Atenţie! N-am pus la socoteală maşinile de încărcare şi lansare (TEL), transportul şi nici costul operaţiunii de "casare". Echipamentele noastre urmau să fie transportate prin Africa de Sud şi dezmembrate în SUA. Din surse SIE am aflat că rachetele operativ-tactice nu au ajuns niciodată în Statele Unite. Au fost transferate în Israel. La afacere au participat "Defence Intelligence Agency" din SUA, înalţi oficiali Mossad, cadre ale MApN şi din Serviciul de Informaţii Externe. Sursele noastre povestesc că rachetele au fost îmbarcate pe nave transcontainer ale companiei de transport naval israelian ZIM, prima societate de transport care a operat cu containere. Este prezentă la Constanţa, încă din anul 1976. Totul s-a desfăşurat sub supravegherea directă a unui agent Mossad (serviciul secret israelian) pe nume Aliza, împreună cu ofiţerii de la Serviciul de Informaţii Externe.
O comisie formată din ofiţeri SIE şi MApN trebuia să asiste la distrugerea echipamentelor. La vremea aceea, armata funcţiona sub ministeriatul lui Gheorghe Tinca, iar Serviciul de Informaţii Externe era condus de Ioan Talpeş. Acesta din urmă nu a vrut să comenteze în nici un fel dispariţia rachetelor operativ-tactice. Noi am aflat de ce. Pentru perfectarea "afacerii", s-a deplasat în România, însuşi şeful Directorarului de Securitate al Ministerului Apărării din Israel, Eliezer (Eli) Pincu, evreu născut la Galaţi. Vechi ofiţer de informaţii, Pincu a lucrat în ministerul apărării israeliene încă din anul 1970. Până de curând, Pincu a fost ataşat militar la Misiunea Europeană din Paris (MOD). Anul trecut, demnitarul a fost numit şeful Departamentului de Control al Exporturilor (ECD) din ministerul apărării israelian. Se pare că de la mijlocul anului trecut, ECD a preluat competenţele în materie de licenţiere şi exporturi militare de la SIBAT, echivalentul sereiului nostru.
Regimul comunist de la Bucureşti a primit de la fraţii sovietici, înainte de 1989, mai multe tipuri de rachete. Cele operativ-tactice (ROT) cu rază medie de acţiune (între 200 şi 600 Km), tip SCUD, Volhov sau rachete AA tip Neva.
ROT-urile au fost îmbunătăţite de specialiştii români şi erau capabili să poarte focoase nucleare sau chimice. Experţii spun că ţara noastră a echipat trei-patru batalioane cu sute de rachete operativ-tactice şi că aveau în dotare cel puţin 18 lansatoare SCUD (TEL).
Unul dintre traducătorii personali de limbă rusă ai dictatorului Ceauşescu ne-a povestit că generalii sovietici erau foarte interesaţi de amplasamentul acestor echipamente. Serviciile secrete sovietice încercau cu disperare să afle unde sunt postate rachetele şi încotro sunt îndreptate. Nu cumva chiar către Moscova?
Imediat după Revoluţie, ar fi ajuns în Libia şi în Irak. Ultimele două unităţi militare care aveau în dotare rachete operativ-tactice cu rază medie de acţiune, de la Tecuci şi Ineu au fost desfiinţate, la cererea americanilor, în anul 1995. Personalul specializat a fost împrăştiat la alte unităţi militare.
O afacere de sute de milioane de dolari a fost trecută de armată la secret. Rachetele operativ-tactice (ROT) cu rază medie de acţiune, de tip SCUD, care asigurau "scutul" militar al României au fost prăduite la adăpostul integrării noastre în NATO. La afacere au participat Defence Intelligence Agency din SUA, înalţi oficiali Mossad, cadre din MApN şi din Serviciul de Informaţii Externe. Ultimele 400 de rachete cu rază medie de acţiune de la Tecuci şi Ineu au ajuns în Israel. O rachetă de acest tip se vinde pe piaţa neagră de armament cu o sumă între 3 şi 5 milioane de dolari. Nu mai punem la socoteală instalaţiile de lansare (TEL) şi costul operaţiunilor de transport şi casare. Pentru perfectarea "afacerii", s-a deplasat la faţa locului actualul şef al Departamentului de Control al Exporturilor din ministerul apărării israelian, Eliezer Pincu.
Rachetele tip SCUD au ajuns în Israel. Cele de tip NEVA, deasemenea. Surse din serviciile secrete au relatat că am fost obligaţi să înstrăinăm rachetele AA NEVA, după ce am fost prinşi cu mâţa-n sac. Un avion american F-117a fost doborât în 1999, în războiul din Iugoslavia, cu o rachetă tip NEVA românească. Sârbii au primit, pe la Turnu-Severin şi Jimbolia, armament şi combustibili cu ajutorul serviciilor secrete din România, în timpul răboiului. Dovezile sunt în dosarul "Operaţiunea Banat". Mărturiile fostului şef al Serviciului Român de Informaţii pe zona Banat, Costi Matargiu sunt zdrobitoare. Securistul a povestit cu lux de amănunte despre sereleurile care făceau contrabandă cu motorină şi armament rusesc spre Kosovo. Zeci, sute de vagoane folosite la contrabandă, nu au mai fost returnate de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Protecţia tranzacţiilor era asigurată de Serviciul Român de Informaţii.
O ţeapă mai mică a fost achiziţionarea sistemului expirat Hawk PIP III. Intrarea în NATO ne-a mai costat încă 23,5 milioane de dolari. "Rachetele cancerului", cum au fost denumite echipamentele Hawk, urmau să înlocuiască sistemul sovietic Volhov. Contractul cu olandezii a fost încadrat ca "strict secret".
La ora actuală, mai avem în dotare, rachete APR-40 (tip Katiuşa) cu bătaie de până la 30 de Km şi rachete CA-94 sau CA-95, fabricate la Electromagnetica Ploieşti, uzina de la Crângul lui Bod.
Ultimele rapoarte ale serviciilor speciale aliate aflate în Irak ne acuză că alimentăm insurgenţa sunită care luptă împotriva coaliţiei. Elicopterele americane cad la Bagdad ca muştele sub tirul rachetelor tip STRELA, vândute de "dealerii morţii" români pe o filieră din Iordania. STRELA modificate în România sunt uşor de identificat. Capul rachetei conţine un disc modulator realizat de institutul de cercetare I101, de pe şoseaua Olteniţei.
Cu alte cuvinte, suntem aliaţi cu americanii, trimitem soldaţi români să lupte dar vindem arme "teroriştilor".
Iu multi ani in urma, adica la 27 iulie 1989, pe postul RADIO EUROPA LIBERA, jurnalistul Douglas Clarke difuza un material intitulat "ROMANIA O AMENINTARE MILITARA PENTRU UNGARIA". Printre multe neadevaruri, el afirma si ca armata romana avea in inzestrare 20 de lansatoare inzestrate cu rachete balistice Scud-B, care puteau fi dotate si cu focoase chimice. Concluzia lui era ca raza de actiune a acestor rachete fiind mai mare de 300 km, devenea iminenta lovirea oricarei locatii din Ungaria de catre armata romana. Ca sa dea o doza de credibilitate dezinformarii, insusi generalul-dezertor I.M. Pacepa, a fost pus sa scrie in memoriile sale despre faptul ca vazuse cu ochii lui aceste rachete Scud in arsenalul armatei romane.
Desi fortele armate din Romania s-au gasit, intre 1995-1997, in stadiul Procesului de Planificare si Analiza, in care intreg arsenalul lor a fost verificat si inventariat de experti militari ai Pentagonului, in majoritatea analizelor politico-militare de peste ocean, inexistentele rachete SCUD ale Romaniei erau amintite ca potential de risc pentru implementarea democratiei in zona Balcanilor. Adesea se facea recurs la memorie, invocind panica extrema creata de armata irakiana pe timpul primului razboi din Golf ( 1991 ), prin lansarea a citeva zeci de rachete Scud, care au lovit capitala israeliana Tel-Aviv si citeva garnizoane ale trupelor americane din Arabia Saudita. Sistemele anti-racheta Patriot amplasate din timp in zona nefiind capabile sa intervina importiva acestor rachete decit cu o rata de sub 15 %.
Adevarul este ca Romania n-a avut niciodata in inzestrare rachete Scud (functionind cu combustibil lichid si cu o raza de actiune de 300-550 km) precum cele utilizate de Irak, pentru ca tara noastra era considerata de sovietici ca facind parte din esalonul 2 al Tratatului de la Varsovia si nu ni le-au oferit nicioadata la export. Argumentul servit de sovietici fiind acela ca un cerc cu raza de 300-550 km plecat din oricare punct al granitelor Romani nu intilnea decit teritoriul vecinilor, adica tot state comuniste. Ungaria si Polonia le-au avut insa in dotare si dupa 1989.
Singurele rachete sol-sol din dotarea trupelor de uscat romanesti din 1989 erau cele cunoscute in cod NATO drept FROG-3 ( 30 de lansatoare montate pe sasiu auto ) si Frog-7b ( 20 de lansatoare auto LUNA-2M ) a caror raza de actiune era de 27 km, repectiv de 68 km. Asadar rachete pe care Ohanesian le-a mentionat sub prescurtarea R.O.T. ( rachete Operativ-Tactice ) nu erau de tip SCUD. Ele au fost denumite R.O.T de catre generalii de la departamentul de inzestrare al MApN dupa esalonul pe care acestea il sprijinea cu foc. De exemplu divizionul de rachete FROG-3 se gasea in compunerea diviziei de tancuri, divizia de tancuri constituind dupa normele stiintei militare esalonul tactic. Brigada de rachete FROG-7 era subordonata Armatei de arme intrunite, care constituia esalonul operativ.
Numai ca pe plan international exista deja o clasificare universala a tuturor rachetelor balistice, care nu le includea pe cele ale unitatilor artileriei terestre, cu raza de actiune sub 300 km, pe care le considera rachete tactice cu raza scurta ale artileriei. Conform clasificarii internationala, rachetele balistice cu raza scurta de actiune sunt considerate cele cu raza cuprinsa intre 300 si 1.000 km. Intre 1.000 si 3.000 km avem de-a face cu rachete balistice cu raza medie de actiune. Intre 3.000 si 5.000 km rachetele sunt balistice cu raza intermediara, iar peste 5.500 km sunt reachete balistice intercontinentale.
Desi la vremea cind au aparut, rachete tactice cu raza scurta ale artileriei puteau fi dotate doar de sovietici sau de catre americani cu focoase nucleare, ele aveau totusi raza de actiune egala sau cu putin mai mare decit cea a artileriei inzestrata cu tunuri sau obuziere de calibru mare ( > cal. 155 mm ). De aceea in aceasi categorie intrau si lansatoarele de proiectile reactive tip Katiusha, produse de sovietici sub numele de Grad, de romani ca APR-40 sau LAROM (cu raza de actiune de 40-45km), de polonezi sub numele de WR-40.
Concret, este vorba despre sistemele de rachetele ale artileriei, de tip Frog 3 si Frog 7, cu o singura treapta, utilizind combustibil solid. In aceasi perioada ( 1955-1965 ) in care acest tip de rachete a fost realizat, americanii au introdus si ei in dotarea armatei lor ceva similar, adica racheta MGR-1 Honest John sau racheta MGM-18 Lacrosse si racheta MGM-29 Sergeant.
De la prima vedere pare dubios traseul navelor transcontainer ale companiei de transport naval israelian ZIM, care au incarcat rachetele Frog la Constanta pentru a le duce in Israel. Pare inexplicabil modul in care odata iesite din marea Neagra si marea Egee direct in marea Mediterana, in loc sa vireze stinga, navele israeliene avind la bord agenti ai Mosad, au inconjurat intreg continentul african, facind si o escala in Africa de Sud, dar tintind sa ajunga din nou in marea Mediterana si de acolo in Israel. Numai ca lucrurile s-au limpezit de la sine. Human Rights Watch a publicat pe 13 aprilie 1999 un interviu pe care Alex Vines i l-a luat lui Richard Cornwall profesor la Institutul pentru Studii de Securitate din Pretoria-Africa de Sud. Interviul intitulat “ANGOLA UNRAVELS: The Rise and Fall of the Lusaka Peace Process” mentioneaza faptul ca in rapoartele de monitorizare ale ONU aparute in 1998 ( ca rezultat al monitorizarii pe parcursul intregului an 1997), identificau teleportarea din neant a unui mini-arsenal direct in curtea rebelilor UNITA, consind in 6 avioane MiG-23, 8 elicoptere, 50 de tancuri T-55, 70 de TAB-uri si 20 de lansatoare de rachete Luna 2M ( Frog 7), Lucru confirmat si in Angola Peace Monitor, nr. 8, Vol. V/ 29 Aprilie 1999.
Sean Cleary, director Strategic Concepts Ltd din Africa de Sud, a fost printre putinii oameni care au intrat in posesia unuia din documentele de insotire ale transportului maritim efectuat de compania israeliana ZIM cu respectivele rachete Frog-7, identificate la UNITA. El a adaugat ca in plus, la bord mai existau si 2 IAR-316 B Alouette, afirmind ca in rubrica destinata exportatorului figura Coreea de Nord. Cota de credibilitatea lui Cleary e mare intrucit a fost secretar la ambasada de la Washington ( 1978-1982) si apoi Consul-General al Africii de Sud in SUA ( 1982-1983 ), director general in cadrul Oficiului de Administrare a Namibiei ( 1983-1985). Partea proasta pentru ofiterii Mosad care au completat documentul de insotire fals e aceea ca spre deosebire de rachetele Frog, elicopterele IAR-316 B existau doar in Romania, nu si in Coreea de Nord. In plus, Coreea de Nord, era alaturi de Cuba si alte foste state comuniste sustinatori ai regimului angolez cu care rebelii Unita luptau pentru a-l invinge. In timp ce Israelul era cunoscut de peste doua decenii ca principal alimentator cu arme al UNITA.
Acum ca ne-am lamurit de ce a fost nevoie sa fie retrase din inzestrarea armatei romane rachetele Frog si unde au ajuns ele cu adevarat, pentru a servi la “implementarea democratiei” de catre statul Israel pretutindeni in lume, trebuie sa si explic de ce asa-numita “casare” a acestui tip de tehnica de lupta a insemnat subminarea cu buna stiinta a capacitatii de aparare a Romaniei.
Potrivit Legii nr. 39/1990 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, intra in responsabilitatile CSAT atit organizarea generală a forţelor armate, planurile de întrebuinţare a forţelor pe timp de pace şi la război, înzestrarea forţelor sistemului naţional de apărare, precum si înfiinţarea, desfiinţarea, dislocarea şi redislocarea, în timp de pace, pe teritoriul naţional, a marilor unităţi militare de la eşalonul brigadă, inclusiv, în sus. Cu alte cuvinte, simpla “casare” a rachetelor Frog insemna de fapt desfintarea cel putin a celor 2 brigazi de artilerie Luna 2M din compunerea armatei romane. Ori in stiinta militara functioneaza principiul inlocuirii unei categorii de tehnica de lupta cu alta similara dar mai moderna care sa indeplineasca mai usor si mai précis aceleasi functiuni. In caz contrar, marile unitati ( Armatele de arme intrunite ) care depind de sprijinul cu foc al categorii de tehnica care a fost casata, nu-si mai pot indeplini misiunile si sunt ca si neutralizate.
“Casarea” rachetelor s-a facut ca urmare a emiterii Hotaririi nr. 0103/1997 a CSAT, referitoare la restructurarea unor Mari Unitati si unitati din compunerea la pace Sistemului National de Aparare, intarita prin Hotarirea de Guvern nr.110/14.04.1997.
De altfel sezonul aservirii totale a armatei romane intereselor Israelului in lume a debutat furtunos in aprilie 1997, daca ne gindim doar la cele 6 transporturi speciale cu arme Romtehnica ( intre 01-17.04.1997 ), executate de pe Otopeni-militar cu avioane gigant AN-124, de catre Shimon Naor ( lt.col al Mosad), in favoarea rebelilor din Sudan ( tara aflata in plin razboi civil si sub embargou ONU din 1994 ).
Asa cum, utilizind un siretlic ieftin in cazul provenientei rachetelor Frog, Mosad-ul i-a transformat pe romani in nord-coreeni (poate ca si sunt ), tot asa si generalii armatei romane, ca si ministrul Transporturilor de la acea data ( Traian Basescu ) s-au facut pres cind Shimon Naor a indicat Rwanda si Yemen ca destinatar final al armelor de la Romtehnica, desi stiau prea bine ca ele erau asteptate de agentii SIE al dlui. gl. Talpes din Sudan.
Asadar vinovatia pentru tradare prin subminarea capacitatii de aparare a Romaniei si pentru incalcarea voita a embargoului international cu arme apartine in principal tripletei Emil Constantinescu ( presedinte al Romaniei ), Dorin Marian ( consilier presidential si secretar al CSAT ), gl.lt. Constantin Degeratu (sef al Statului Major General ). Printre complici figureaza, la loc de cinste, gl.lt. Ioan Talpes, director al SIE pina in vara lui 1997 si Traian Basescu, fost ministru al Transporturilor...
NOTA: Documentele se pot studia aici:
http://www.history.army.mil/books/www/284a.htm
http://reporterregrets.blogspot.com/2007/12/these-angolan-frogs-would-be-weapons-of.html
http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/1997_rwanda/An_124_020497.jpg
http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/1997_rwanda/An_124_110497.jpg
http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/1997_rwanda/An_124_150497.jpg
http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/1997_rwanda/An_124_150497.jpg
http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/1997_rwanda/4LRomtehnica1.jpg
http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/1997_rwanda/1.jpg
Valentin VASILESCU, Simona FICA
|
În ultimele zile am asistat cu toţii la o tragedie care a întristat un întreg popor. Am văzut cum într-un spital important din Romania s-au stins cinci suflete, iar alte şase se găsesc la pragul dintre viaţă şi moarte. Pot spune ca m-a întristat profund acest lucru şi asta deoarece locul care ar fi trebuit sa dea viaţă, a fost un adevarat crematoriu care a curmat viaţa acestor suflete, care nici măcar nu au apucat să-şi cunoască părinţii. Sunt întristat şi pentru că în massmedia există o tendinţă de a arunca vina asupra celor care lucrează în sistemul sanitar şi asta deoarece acest lucru produce rating. Poate că ar trebui să ne întrebăm cu toţii cum de este posibil să se ajungă la aşa ceva? Mai mult decât atât am vazut cum procurorul Iacob a luat o măsură stupidă, aceea de-a o aresta pe asistenta medicală Cîrstea Florentina. Stau şi mă întreb chiar reprezintă aceasta persoana un pericol public? Oare chiar nu mai eram noi în siguranţă dacă această asistentă ar fi fost în libertate? Sunt numeroşi infractori care stau liniştiţi printre noi, care cu siguranţă ar trebui să stea după gratii, însă acest lucru nu se întamplă. Acest tip stupid de a lua măsuri reprezintă imaginea fidelă a unei guvernări la fel de stupide. Ştiu că nu există pădure fără uscături, ştiu că există oameni în sistemul sanitar care merită să plătească pentru ceea ce fac, dar oare în situaţia aceasta chiar era necesară arestarea asistentei, oare chiar este ea vinovată? O spun cu toată convingerea că NU! Dar oare nu ar trebui să ne gândim puţin şi la faptul că în sistemul sanitar există o lipsă acută de cadre medicale, asistente medicale şi medici. Când tu ca medic sau asistentă trebuie să te ocupi de un număr triplu (sau chiar mai mult) de pacienţi faţă de normal atunci oricând se poate întâmpla o tragedie. Pentru că, să recunoaştem, noi ca persoane încă nu am reuşit să ne aflăm în două locuri diferite în acelaşi timp! Cum putea această asistentă să fie atât în secţia de prematuri şi în acelaşi timp să asiste la o naştere. Poate că totuşi a avut o „vină” această asistentă, a avut „vina” de a fi OM, pentru că s-a dus să ajute colegii care aveau o urgenţă medicală, care necesită prezenţa unor cadre medicale suplimentare. Sau poate că era mai bine să rămână în salon, să nu raspundă la solicitarea unui cadru medical, pentru că astfel poate ar fi fost o tragedie mai mică. Pentru guvernanţi nu are nicio importanţă cum poţi tu ca om să răspunzi solicitării unui cadru superior ierarhic şi în acelaşi timp să asiguri locul tău de muncă, care oricum este în deficit de cadre medicale. Astfel de evenimente tragice se întamplă în România, pentru că sistemul de sănătatea a reprezentat, pentru toate partidele aflate la putere într-o perioadă sau alta, un element fără importanţă. De ce să avem un sistem de sănătate care să asigure servicii sanitare de calitate, iar oamenii să fie mulţumiţi de aceste servicii, când putem avem un sistem pus la pământ, sunt sigur cu bună ştiinţă, care să permită manipularea noastră, a tuturor. Pentru că atunci când noi, ca şi popor, suntem bolnavi fizic şi psihic, cei care vor să ne îngenunchieze au lupta aproape căştigată. Ar trebui poate să ne întrebăm unde se duc banii noştrii de pe asigurările de sănătate, pentru că un simplu calcul ne arată că este vorba de bani mulţi, foarte mulţi, iar spitalele nu au materiale sanitare, nu au medicamente, iar cadrele medicale sunt plătite cu salarii penibile. Pot să-i înteleg pe cei care pleacă, pentru că niciodată nu pleci dintr-un loc dacă acel loc este prietenos, dacă acolo ai asigurat minimul de care ai nevoie pentru o viaţă decentă. Nu! Pleci doar atunci când simţi că toate sunt împotriva ta, pleci atunci când ţi-a murit şi speranţa, şi din păcate sunt din ce în ce mai mulţi oameni la care speranţa a murit demult. Şi atunci vin unii care ne spun că ar fi bine să plecăm din ţară, pentru că ţara nu poate să facă nimic pentru noi. Dar noi NU VREM SA PLECĂM, vrem să construim în această ţară, vrem să fim respectaţi şi apreciaţi aici, pentru că aici avem familii, aici avem prietenii, aici vrem să trăim!
